Medicii veterinari recomandă sterilizarea animalelor de companie, pentru că această procedură are beneficii medicale importante, eliminând totodată un comportament nedorit și riscul apariției puilor. Intervenția este sigură și simplă și are un cost accesibil. Un câine sănătos se va recupera repede și nu va suferi complicații, dacă operația are loc la un cabinet veterinar unde lucrează medici experimentați care respectă toate normele de igienă.

 

Dacă te-ai decis să-ți sterilizezi câinele, dar ai nevoie de mai multe informații despre subiect, venim în ajutorul tău cu acest articol. Iată ce presupune sterilizarea și care sunt beneficiile procedurii.

Ce înseamnă sterilizarea unui câine?

Sterilizarea este intervenția chirurgicala prin care sunt îndepărtate testiculele unui câine, daca discutam despre un mascul sau ovarele, coarnele uterine si corpul uterin, daca discutam despre o femela, astfel ca animalul să nu se mai poată reproduce. În urma operației, animalele nu vor mai intra în călduri, prin urmare va fi eliminat și comportamentul specific acestei perioade, comportament ce poate fi deranjant pentru stăpâni. În cazul masculilor, procedura se mai numește și castrare.

Când este indicată sterilizarea câinilor și cum se realizează?

Un câine sănătos poate fi sterilizat oricând după ce împlinește 1 an, iar în cazul femelelor, medicii veterinari recomandă ca procedura să aibă loc înainte să intre în călduri pentru prima dată, adica in jurul varstei de 5-6 luni. Este important ca animalul să fie sănătos, prin urmare trebuie efectuată o consultație înainte de procedură. Poate fi cea mai bună ocazie și pentru o discuție cu medicul, pentru a lămuri orice nelămurire legată de sterilizare.

În cazul câinilor masculi, procedura este mai simplă – presupune doar extirparea testiculelor, iar recuperarea este de obicei rapidă – aproximativ 24-48 de ore. Femelele au nevoie de o incizie la nivelul abdomenului, pentru îndepărtarea ovarelor, dar există și clinici unde intervenția se poate realiza și laparoscopic, recuperarea lor durand astfel in jur de 3 zile.

Sterilizarea este efectuată sub anestezie generală, prin urmare animalul nu va simți durere. Totuși, ulterior procedurii, poate exista un disconfort timp de câteva zile, motiv pentru care medicul va recomanda administrarea unor medicamente (analgezice, antibiotice, antiinflamatoare).

De ce este recomandată sterilizarea câinilor?

Procedura oferă mai multe beneficii, prin urmare nu există niciun motiv pentru care un câine să nu fie sterilizat, dacă stăpânul nu-și dorește ca acesta să se reproducă. Pe lângă eliminarea grijii privind apariția unor pui nedoriți, sterilizarea cățeilor are și alte avantaje:

  • animalul nu mai intră în călduri și nu mai are un comportament nedorit, uneori chiar agresiv, nu mai vrea să plece de acasă în căutarea unui partener și nici nu-și mai face nevoile în locuri nepermise;
  • castrarea masculilor scade riscul apariției unor boli grave, cum este cancerul testicular sau hiperplazia de prostată;
  • sterilizarea cățelușelor reduce riscul de cancer mamar, ovarian, uterin sau de infecții uterine, iar protecția este și mai mare dacă intervenția are loc în primele luni de viață.

 

Sterilizarea nu va afecta abilitățile câinelui de a învăța, doar va elimina comportamentul caracteristic perioadei în care, în mod normal, ar fi intrat în călduri. Prin urmare, această intervenție este importantă pentru sănătatea animalului de companie și va simplifica îngrijirea lui ulterioară.

Există riscuri în cazul sterilizării câinilor?

Sterilizarea, ca orice intervenție chirurgicală, presupune anumite riscuri legate de anestezie și de posibile infecții postoperatorii. Totuși, riscurile sunt de obicei controlate, pentru că, această procedură se efectueaza pe un animal sanatos si, in majoritatea cazurilor, tanar.

 

Discută cu medicul despre beneficiile și riscurile sterilizării și decide care este cea mai bună opțiune pentru câinele tău! Există și alte soluții pentru a preveni reproducerea animalului, spre exemplu vasectomia sau implantarea unui dispozitiv care controleaza reproducerea pe o perioada limitata de timp (aproximativ 15-18 luni). Este important să ai încredere în veterinarul care se ocupă de câinele tău pentru că el te va ajuta să evaluezi corect raportul dintre avantaje și riscuri și îți va răspunde la orice întrebare.

 

Intervenția trebuie să fie obligatoriu precedată de o consultație completă pentru evaluarea stării de sănătate a câinelui. De aceea, asigură-te că ai ales o clinică unde animalul tău poate beneficia de o gamă variată de servicii veterinare, inclusiv de analize de sânge și urină, ecografii și o bună îngrijire postoperatorie.

 

Surse:

 

  1. RESQ, „Sterilising Your Pet: The Why’s, How’s, and When’s!”. Published March 09, 2019. Accessed September 14, 2022.

https://www.resqct.org/resq-blog/sterilising-your-pet

  1. American Veterinary Medical Association, „Spaying and neutering”

https://www.avma.org/resources/pet-owners/petcare/spaying-and-neutering

  1. Animal & Veterinary Service, „Sterilising your pet”

https://www.nparks.gov.sg/avs/pets/owning-a-pet/caring-for-your-pet/sterilising-your-pet