Vaccinarea periodică a câinilor, pisicilor, iepurilor sau a altor tipuri de animale este esențială pentru sănătatea lor și pentru prevenirea unor boli care, altfel, le-ar putea fi fatale. De la vaccinurile obligatorii pentru animale la cele specifice, cerute de context, pe toate le puteți face la clinicile The Vets! De exemplu, știați că vaccinarea antirabică periodică este obligatorie prin lege pentru toate animalele de companie? 

Ce importanță au vaccinurile pentru animale?

Vă recomandăm ca, atunci când decideți să vă luați un animal de companie, să discutați imediat cu medicii The Vets despre schema de vaccinare recomandată fiecărei specii. Există vaccinuri obligatorii, indiferent de modul în care este crescut animalul, și vaccinuri opționale – de exemplu, cele care trebuie făcute animalelor care își petrec timp afară, dar nu sunt necesare pentru cele care locuiesc strict în casă.

Vaccinul presupune introducerea în organism a unor virusuri inactive sau atenuate, pentru a determina un răspuns imun și, astfel, a oferi protecție împotriva unor afecțiuni care se pot dovedi cu adevărat grave. De aceea, este foarte important ca stăpânii de câini, pisici, iepuri și alte animale să meargă periodic la veterinar și să realizeze schema completă de vaccinare.

Schema de vaccinare la câini

Primul vaccin recomandat la puii de câine se realizează la 6 săptămâni deoarece, până la această vârstă, în organismul lor încă se mai află anticorpi de la mamă, așadar sunt protejați. Apoi, următoarele 3 vaccinuri se vor realiza la vârsta de 8, 10, respectiv 12 săptămâni. După acest moment, se poate face și vaccinul antirabic obligatoriu. Unii veterinari îl recomandă însă în jurul vârstei de 6 luni.

 

Este important ca puiul de câine să nu fie scos afară și să nu ia contact cu animale nevaccinate până în momentul în care schema de vaccinare de bază nu este completă. Stăpânii sunt sfătuiți să țină departe de cățel încălțămintea de exterior, deoarece pe suprafața acesteia se pot afla paraziți. La 10-14 zile după vaccinul de la 12 săptămâni, animalul poate merge afară.

 

La câinii adulți, schema de vaccinare este mai simplă. Va fi necesar un singur vaccin care se va realiza anual.

Ce boli pot preveni vaccinurile la câini?

Vaccinurile la câini sunt obligatorii și asigură prevenția și protecția împotriva unor afecțiuni precum jigodia, hepatita canină infecțioasă, parvoviroza, leptospiroza, rabia, tusea de canisă, boala Carre (Distemper) sau parainfluenta canină.

Schema de vaccinare la pisici

În cazul puilor de pisică, protecția anticorpilor materni este asigurată până la vârsta de 8 săptămâni. Apoi, se va realiza un prim vaccin, care se va repeta la 12 săptămâni. După această vârstă, poate avea loc și vaccinarea antirabică.

 

Vaccinarea pisicilor adulte este foarte similară cu cea a câinilor adulți. Mai precis, este necesar un singur vaccin ce se va realiza anual.

Ce boli pot preveni vaccinurile la pisici?

Vaccinurile la pisici trebuie realizate obligatoriu pentru a asigura protecție împotriva bolilor precum caliciviroza, panleucopenia, leucemia felină, rabia, herpesviroza, rinotraheita infecțioasă, clamidioza, dermatofitoza sau peritonita infecțioasă felină.

Cum te poți programa la noi pentru vaccinarea animalelor?

În clinicile The Vets, realizăm vaccinuri pentru câini, pisici, iepuri și multe alte animale. Te încurajăm să îți protejezi animăluțele de companie și să respecți schema de vaccinare recomandată, aducându-le periodic la veterinar. Alege clinica The Vets cea mai apropiată și fă acum o programare!

🔴 The Vets 13 Septembrie – Calea 13 Septembrie 137, bl. T1C, parter, tel: 0738438387
🔴 The Vets Barbu Văcărescu – Strada Barbu Văcărescu 11, tel: 0758438387
🔴 The Vets Vietatis – Strada Agricultori 128 Bis, tel: 0314022300
🔴 The Vets Hera’s – Bd. Bucureștii Noi nr. 68, tel: 0722364618