Piometrul este o afecțiune relativ cunoscută de către proprietarii de animale dar nu întotdeauna simplu de identificat. Alterarea stării cățelușei sau pisicuței cu afecțiunea în cauză poate, de multe ori, treacă neobservată, după care se instaleze brusc deprecierea stării generale.

În primul rând trebuie subliniat faptul piometrul reprezintă o infecție uterină, ca urmare a proliferării celulelor endometriale (mucoasa uterină), în urma acțiunii anumitor hormoni sexuali feminini care generează modificări la nivelul endometrului la fiecare etapă a ciclului sexual.

Atâta timp cât discutăm despre o infecție, aceasta înseamnă o acumulare de secreții, de regulă purulente, care vor fi vizibile la nivelul vulvei dacă piometrul este cu cervix deschis. În caz contrar, adică atunci când cervixul este închis, secrețiile se vor acumula în cele două coarne uterine, cantitatea lor va crește, existând riscul ruperii peretelui uterin și evacuării conținutului în abdomen. Așadar există piometru cu cervix deschis, când secrețiile de la nivel vulvar atrag atenția, reprezintând un indiciu excelent pentru a suspiciona o infecție uterină.

O altă posibilitate este aceea ca cervixul fie închis și evident nu va mai permite eliminarea secrețiilor, dar în schimb se poate aprecia distensia abdominală ca urmare a stagnării secrețiilor în uter.

Dar ce este cervixul? Cervixul reprezintă comunicarea dintre vagin și uter și acționează ca un sfincter, închizându-se sau deschinzându-se în funcție de diferitele stadii hormonale. Deși în mod normal diagnosticarea unui piometru, chiar și cu cervix închis, nu ar trebui constituie o problemă, pot apărea confuzii din cauza lipsei secrețiilor de la nivelul vulvei precum și prezenței unei simptomatologii parțial comună cu a altor boli. Să analizăm cazul următor.

Piometru la pisici

Acest tip de infecție este datorat în majoritatea cazurilor unor schimbări hormonale, asociate cu estrul (perioada de călduri). Piometrul apare mai des la pisicile mai în vârstă, nesterilizate, care au trecut deja prin mai multe călduri, la 2-8 săptămâni după încheierea perioadei. Riscul este prezent și la felinele sterilizate, în cazul în care procedura nu s-a desfășurat corespunzător, însă acest risc este mai scăzut.

Cauze

Infecția își face apariția după încheierea perioadei de călduri, atunci când nivelul de progesteron rămâne la un nivel ridicat, iar uterul este gata pentru o gestație. În cazul în care această gestație nu are loc, mucoasa uterină rămâne îngroșată și, astfel, pot apărea complicațiile.

 

Unii stăpâni care nu și-au sterilizat pisica, optează pentru alte metode în momentul startului estrului (perioadei de călduri). Aceștia îi administrează pisicii anumite pastile pentru a opri căldurile, însă acestea conțin hormoni și pot de fapt să cauzeze apariția piometrului.

Simptome

Piometrul presupune o acumulare de secreții, care pot fi vizibile la nivelul vulvei în cazul pisicii cu cervix deschis, sau pot rămâne în interiorul uterului, în cazul cervixului închis. Alte semnale care pot indica o infecție includ:

  • apatie, chiar letargie;
  • abdomen crescut în volum;
  • febră;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • deshidratare;
  • consumul excesiv de apă;
  • vărsături;
  • urinari frecvente.

Diagnostic

Deși majoritatea simptomelor pot fi destul de nespecifice, afecțiunea nu ar trebui să fie prea dificil de diagnosticat. Secrețiile de la nivelul vulvei reprezintă un principal semn de alarmă și ar trebui să mergi imediat la veterinar. Dacă, însă, acestea nu sunt prezente, un alt indicator al piometrului este reprezentat de consumul de apă în exces, la o pisică nesterilizată.

Pe baza simptomatologiei, medicul veterinar va realiza o serie de investigații suplimentare. Acestea includ analize de laborator, care pot confirma prezența infecției. Dacă secrețiile vaginale nu sunt prezente, se vor realiza și investigații imagistice la nivelul abdomenului (ecografii și radiografii).

Tratament

Tratamentul recomandat de cele mai multe ori este cel chirurgical, prin care se îndepărtează ovarele și uterul pisicii. În funcție de starea pisicii și de stadiul în care s-a descoperit infecția, ar putea fi necesară și administrarea de antibiotice și perfuzii pentru a favoriza vindecarea.

Piometrul la pisici reprezintă o urgență medicală și tratamentul este necesar imediat. În caz contrar, afecțiunea poate fi fatală.

Prevenire

Cel mai bun mod de a preveni apariția piometrului este prin sterilizare. Odată ce pisica atinge maturitatea sexuală, este recomandat să mergi cu ea la veterinar și să o sterilizezi, astfel scăzând riscul de apariție a numeroase afecțiuni.

Piometru la câini

Piometrul la câini este, de asemenea, asociat cu perioada căldurilor. Infecția își poate face apariția la 2 luni după încheierea acestora, atunci când uterul se pregătește pentru gestație, iar aceasta nu are loc. Acest tip de problemă este mai frecventă la femelele cu vârsta mai mare de 5 ani însă, uneori, poate apărea și mai devreme.

Cauze

Principalele cauze ale piometrului la câini sunt tot de natură hormonală. Nivelul progesteronului crește după perioada estrului, iar absența unei gestații favorizează infecția. Riscul crește odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce cățelușa a trecut prin mai multe cicluri de călduri fără a avea și sarcini.

Există și posibilitatea ca piometrul să-și facă apariția și mai devreme. La cățelușele tinere, o principală cauză pot fi medicamentele pe bază de hormoni administrate pentru oprirea căldurilor.

Simptome

Simptomele piometrului la câini sunt similare cu cele prezente la pisici. Secrețiile vulvare pot fi prezente în cazul unui cervix deschis, iar în cazul cervixului închis ele se acumulează la nivelul abdomenului, caz în care acesta devine inflamat și umflat. Celelalte manifestări includ stări de apatie, consumul excesiv de apă, lipsa poftei de mâncare, voma și urinarea frecventă.

Diagnostic

Dacă observi prezența secrețiilor și consumul de apă în exces, mergi imediat la veterinar. În cazul în care simptomele sunt mai puțin evidente, vei putea depista în continuare o degradare a stării cățelușei, care ar trebui să te alerteze și să te trimită la un specialist.

După examinarea clinică, se vor realiza analizele de sânge care să poată confirma infecția, dar și o radiografie sau o ecografie prin care va fi vizibilă acumularea de secreții în interiorul uterului.

Tratament

Piometrul la câini reprezinta o urgență medicală, așa că se recomandă intervenția imediată. În general, se recomandă îndepărtarea chirurgicală a organelor reproducătoare, însoțită de administrarea de medicamente și fluide care să ajute la susținerea funcțiilor vitale ale animalului.

Dacă este vorba despre un caz mai fefricit, unii stăpâni ar putea dori administrarea unui tratament non-chirurgical și îndepărtarea lichidului din uter. Însă, acesta nu înseamnă neaparat că femela își va putea păstra funcția reproducătoare.

Prevenire

La fel ca in cazul pisicilor, ar trebui să apelezi la sterilizarea cățelușei dacă nu dorești ca aceasta să aibă pui. Acesta este cel mai bun mod prin care poți preveni apariția piometrului, precum și a altor afecțiuni ale sistemului reproducător. Discută cu medicul tău veterinar și sterilizează-ți animalul de companie atunci când este momentul potrivit.

Piometrul este o afecțiune uterină serioasa, care poate pune în pericol viața pisicuței și a cățelușei tale. Oricând depistezi o schimbare în starea animalului, trebuie să mergi la veterinar. Uneori, simptomele infecției pot fi mai greu de observat, așa că animalul trebuie examinat pentru a primi tratamentul potrivit. Vino la clinicile The Vets oricând exista o suspiciune legată de animăluțul tău sau pentru sterilizare.

 

Studiu de caz piometru

Cățelușa din imagine a fost tratată pentru o afecțiune gastro-intestinală deoarece prezenta vomă, era apatică și refuza hrana. În schimb, bea foarte multă apă. În ultimele 2 zile însă, nu a mai mâncat deloc, moment în care proprietarii s-au alertat și au decis o aducă la clinică. De asemenea, proprietarii au observat în ultimile două săptămâni statusul cățelușei s-a degradat de la o zi la alta, a slăbit, deși abdomenul s-a mărit și nu a mai defecat.

Cățea rasa comuna, 8 ani

În urma examenului clinic, s-a efectuat o hemoleucogramă (numărătoare a celulelor albe și roșii din sânge) examen de rutină care în funcție de numărul globulelor albe și roșii evaluam dacă și/sau care este umatoarea investigație pentru elucidarea diagnosticului. Pentru numărul de celule albe (leucocite) a fost găsit mai mare decât normal, corelat și cu simptomele cățelușei ne-am îndreptat deja atenția spre un posibil diagnostic de piometru cu cervix închis. Așadar a fost efectuat un examen ecografic care a confirmat suspiciunea, fiind vizibile cantități mari de secreții în uter.

Acumulare de secreții pe unul din coarnele uterine

Având în vedere degradarea cățelușei, acumularea foarte mare de secreții la nivelul ambelor coarne uterine, existenței pericolulului cedării uterului și împrăștierii secrețiilor în întregul abdomen, ceea ce ar fi dus la reacții peritoneale și evident complicarea peste măsură a situației, am decis restabilim cățelușa prin tratamente perfuzabile și de susținere, efectuam un examen biochimic pentru a evalua funcționalitatea organelor (foarte important pentru alegerea și dozarea sedativelor și anestezicelor) după care intervenția chirurgicală. Uterul cu tot cu secreții a fost cântărit după operație, fiind de 2.4 kg ceea ce este enorm pentru o cățelușă de numai 12 kg.

Corn uterin exteriorizat în vederea ligaturarii și îndepărtării

Când observăm starea generala a animalului se degradează, foarte important este încercăm identificăm care este cauza care ar putea determina această modificare. Apatia, setea excesivă precum și urinarea frecventă, lipsa poftei de mâncare până la abolire, eventuale secreții la nivelul vulvei și linsul excesiv al femelei în zona vulvară sau în lipsa acestor secreții așa cum am văzut și mai devreme distensia abdominală sunt semne evidente ale unei infecții uterine.

Toate acestea trebuie corelate și cu o eventuală terapie hormonală în vederea suprimării estrului (căldurilor), cu perioadele de ciclu dacă acestea au fost regulate în decursul anilor, daca sângerarea s-a menținut aproximativ același număr de zile sau daca au apărut modificări comportamentale cum ar fi de pilda lactația falsa, acesta fiind un alt subiect extrem de interesant de dezbătut pe care însă îl vom aborda într-o intervenție ulterioară.