Orice stăpân de animăluț care ajunge cu acesta la cabinetul veterinar are cel puțin o poveste amuzantă legată de momentul acesta, fie că este vorba despre fețele pe care le fac, cum încearcă să fugă sau cum încep să se joace vesel cu toate celelalte animăluțe din cabinet la 3 secunde după injecții. 

La The Vets, facem eforturi constante pentru ca animăluțul tău să se simtă cât mai bine, mai relaxat și mai confortabil. Știm foarte bine că, dacă și noi, oamenii, suntem anxioși când mergem la doctor, ce să mai spunem de prietenii noștri blănoși? Ne jucăm cu ei, îi mângâiem, îi consultăm chiar și pe hol dacă nu vor să intre în cabinet, le oferim tot ce putem ca să se relaxeze.

Uneori recțiile pe care le au animăluțele când vin la clinica veterinară sunt foarte simpatice. Am adunat o colecție de momente haioase de pe internet, legate de mersul la veterinar la care probabil mulți posesori de patrupede vor rezona. Noi, ca medici cu experiență, sigur le recunoaștem. 🙂 

Atunci când pisica vrea să bată veterinarul

Pisicile nu reacționează neapărat bine atunci când trebuie să primească injecții, așa cum este și în cazul acesta. 

 

Momentul în care realizează că merge la veterinar

Atunci când animăluțul tău își dă seama că nu merge de fapt la plimbare sau la joacă, poate să aibă cele mai amuzante expresii


Sursa

Sursa

Sursa

Atunci când plecați de la cabinetul veterinar și îți aruncă fel și fel de priviri…

După sterilizare. Sursa

Când întâlnește alte animăluțe cu care se poate juca

Clinica veterinară poate fi și un loc bun pentru joacă și noi prieteni, cum este cazul cățelului din acest video. Și, trebuie să recunoaștem, avem și noi prieteni blănoși care abia așteaptă să ne viziteze. 🙂

Când nu se lasă dus la cabinet

via GIPHY

Atunci când devine circumspect

via GIPHY

 

Când îți cere niște atenție

via GIPHY

 

Atunci când încearcă să se ascundă

Atunci când se sperie și sar în brațe


Cu siguranță mersul la veterinar nu este activitatea preferată a multora dintre animalelor de companie, iar cele de mai sus par că au avut și zile mai bune. În timp, se relaxează, cunosc spațiul, se mîprietenesc cu medicii și vin chiar cu bucurie. Important este însă să avem grijă de sănătatea lor chiar și atunci când ne aruncă priviri supărate sau ne impresionează cu privirile lor afectuoase.