Indigestia la câini se referă la o tulburare care afectează sistemul digestiv al acestora. Aceasta poate fi cauzată de o varietate de factori, în special alimentație necorespunzătoare, consumul excesiv de alimente, alergii alimentare sau, uneori, afecțiuni subiacente. Mulți stăpâni consideră că, de fapt, stomacul câinilor este mai puternic decât al oamenilor, așa că astfel de probleme pot fi îngrijorătoare pentru ei. Însă, ei prezintă de fapt o sensibilitate ridicată, iar un consum nepotrivit de alimente poate declanșa numeroase simptome. Descoperă mai multe despre indigestia la câini și ce poți face în privința ei.

Cauzele indigestiei la câini

Cauzele indigestiei la câini pot fi diverse și pot varia de la un individ la altul. Unul dintre factorii principali care poate duce la indigestie este un nivel ridicat de aciditate în stomac. Acest lucru poate fi cauzat de o alimentație necorespunzătoare, dar și de consumul excesiv de alimente, substanța acidă fiind necesară pentru a putea digera hrana. Aciditatea crescută în stomac poate irita mucoasa gastrică și poate provoca indigestie.

O altă cauză comună a indigestiei la câini poate fi inflamația gastrică. Gastrita este o afecțiune asociată cu un nivel ridicat de inflamație la nivelul stomacului, care este asociată cu apariția unor contracții neobișnuite ale mușchilor din această regiune. Astfel, pot apărea simptome specifice neplăcute, precum vărsăturile.

Nu în ultimul rând, un alt factor important în indigestia la câini este inflamația intestinală. Din cauza acesteia, se poate afecta absorbția nutrienților și poate perturba procesul de digestie, conducând la alte simptome specifice, precum diareea.

Indigestia drept simptom al unor afecțiuni

Indigestia la câini este un simptom care poate indica existența unor afecțiuni subiacente. Este important de menționat că indigestia în sine nu este o afecțiune, ci mai degrabă un semnal că ceva nu este în regulă în sistemul digestiv al câinelui.

Desi poate să fie un episod acut care nu se mai repetă, ea poate fi asociată cu diverse afecțiuni gastrointestinale. Aceasta poate fi cauzată de probleme precum ulcerul gastroduodenal, colita ulcerativă, refluxul gastroesofagian, gastrita, pancreatita, probleme renale, paraziți, infecții sau chiar tumorile digestive. Acestea pot provoca inflamații, leziuni sau alte modificări în tractul digestiv al câinelui, care pot duce la apariția simptomelor de indigestie.

Simptomele indigestiei la câini

Simptomele indigestiei la câini pot fi diverse și pot varia în intensitate de la animal la animal, în funcție de cauza subiacentă și de gravitatea afecțiunii. Unele dintre simptomele comune ale indigestiei la câini includ:

  • Pierdere în greutate: câinii afectați de indigestie pot pierde în greutate din cauza absorbției inadecvate a nutrienților din alimente;
  • Dificultăți de hrănire;
  • Pierderea apetitului: indigestia poate duce la scăderea poftei de mâncare sau la lipsa totală a acesteia;
  • Vărsături: câinii pot prezenta vărsături frecvente sau periodice, uneori cu conținut alimentar nedigerat sau cu mucus.
  • Diaree, balonare sau constipație: câinii pot avea scaune moi, apoase sau cu sânge în cazul diareei, sau pot avea dificultăți în eliminarea fecalelor în cazul constipației;
  • Respirație urât mirositoare, cauzată de hiperaciditatea gastrică și de regurgitare;
  • Salivare excesivă;
  • Consumul de iarbă, fenomen foarte frecvent la câini atunci când au de-a face cu disconfort digestiv;
  • Deshidratare;
  • Abandonarea meselor chiar și după consumul unei cantități mici de hrană;
  • Letargie: Câinii afectați pot prezenta o stare generală de slăbiciune, lipsa energiei și un comportament letargic.

Diagnostic

Pentru a ameliora rapid simptomele și a putea furniza tratamentul adecvat, este necesară plasarea unui diagnostic de către un specialist. Primul pas este identificarea simptomelor specifice indigestiei la câini. Veterinarul poate întreba despre istoricul medical al animalului, inclusiv despre alte afecțiuni sau tratamente anterioare. De asemenea, informații despre hrana consumată și factorii care ar fi putut contribui la apariția indigestiei pot fi relevante în stabilirea diagnosticului.

După obținerea acestor informații, se poate realiza un examen clinic amănunțit al câinelui. Veterinarul va examina abdomenul pentru a căuta semne de sensibilitate sau umflături anormale. De asemenea, poate verifica starea generală a câinelui, inclusiv temperatura corpului, ritmul cardiac și frecvența respiratorie. Aceste evaluări pot oferi indicii importante în stabilirea diagnosticului de indigestie.

În anumite cazuri, pot fi necesare și alte investigații suplimentare pentru a confirma diagnosticul de indigestie și pentru a exclude alte afecțiuni. Aceste investigații pot include analize de laborator, cum ar fi testele de sânge sau teste de fecale pentru a detecta prezența paraziților. Investigațiile imagistice, cum ar fi radiografiile sau ecografia abdominală, pot fi utile pentru a identifica eventualele obstrucții sau alte anomalii în tractul digestiv.

Tratament

Tratamentul pentru indigestia la câini poate varia în funcție de severitatea simptomelor și de cauza subiacentă a afecțiunii. Medicul veterinar poate recomanda anumite medicamente pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor digestive, care să ajute la reducerea acidității gastrice, la calmarea inflamației sau la reducerea senzației de vomă.

De multe ori, o dietă specială poate da rezultate foarte bune și poate contribui în mod semnificativ la ameliorarea simptomelor indigestiei la câini. Este vorba despre consumul unor alimente ușor digerabile și pentru a reduce iritația stomacului, precum orezul fiert și carnea slabă. Totuși, este important să discuți cu medicul veterinar înainte de a schimba dieta câinelui tău.

În situația în care indigestia este un simptom al unei afecțiuni mai serioase, medicul veterinar va recomanda un tratament specific pentru acea afecțiune. Acesta trebuie administrat doar conform indicațiilor unui specialist.

Prevenire

Pentru a menține sănătatea digestivă a patrupedului tău și pentru a evita disconfortul și complicațiile asociate, există câteva strategii pe care le poți urma. Astfel, vei putea contribui la prevenirea apariției indigestiei la câini:

  • Alimentația cu un grad mai scăzut de aciditate: o dietă cu un grad mai scăzut de aciditate poate ajuta la reducerea riscului de indigestie la câini. Poți alege sortimente de hrană pentru câini formulate special pentru a fi ușor digerabile și care conțin ingrediente cu un pH mai scăzut. Acestea pot ajuta la menținerea echilibrului acid-alcalin al stomacului și la reducerea riscului de indigestie.
  • Includerea în dietă a unor alimente precum pui fiert, cartofi dulci fierți fără coajă, broccoli, orez, dovleac: aceste alimente sunt ușor digerabile și pot ajuta la prevenirea indigestiei. Ele conțin proteine, carbohidrați și fibre, care ajută la menținerea unui tranzit intestinal sănătos.
  • Mai multe mese pe zi: în loc să hrănești câinele cu o masă mare pe zi, poți împărți hrana în mai multe mese mai mici. Acest lucru poate ajuta la reducerea stresului asupra sistemului digestiv și la prevenirea indigestiei.

Nu uita că fiecare câine este diferit și poate avea nevoi dietetice specifice. Este întotdeauna recomandat să consulți un medic veterinar înainte de a începe orice schimbare în dieta câinelui tău.

Indigestia la câini este o problemă de sănătate care poate fi cauzată de mai mulți factori și poate fi un simptom al altor afecțiuni. Recunoașterea simptomelor timpurii, adoptarea unui tratament adecvat, precum și luarea unor măsuri de prevenție pot contribui semnificativ la bunăstarea patrupedului tău. Oricând observi că starea de sănătate a cățelului tău este afectată, vino în clinicile The Vets pentru a vedea ce putem face pentru a-l ajuta.

 

Surse:

“Signs and Symptoms of Dog Indigestion: Vetericyn.” Vetericyn Animal Wellness, vetericyn.com/blog/signs-and-symptoms-of-dog-indigestion/. Published 26 Dec. 2021. Accessed 3 Oct. 2023.