Ionuț Gârjoabă
Medic Veterinar
Ionuț Gârjoabă este Doctor în Științe Medicale, Șef de Lucrări și medic veterinar primar în cadrul Departamentului de Științe Clinice 2, la Facultatea de Medicină Veterinară din București.
Cu o vastă experiență acumulată pe parcursul a peste 20 de ani, atât în România, cât și în Franța, Dr. Gârjoabă se distinge în special prin excelență în domeniul chirurgiei. Medicul oferă servicii veterinar-chirurgicale de înaltă complexitate, concentrându-se pe diagnosticarea, prin examene clinice și paraclinice, și pe intervenții chirugicale care cer un grad ridicat de expertiză. Dr. Gârjoabă este specializat în terapia chirurgicală diferențiată asupra sistemului osteoarticular, nervos și asupra țesuturilor moi.
Domeniile sale de expertiză includ chirurgia generală, ortopedia și neurochirurgia, unde demonstrează competențe avansate și o dedicare profundă față de îmbunătățirea sănătății și bunăstării animalelor.