Pentru a te asigura că patrupedul tău iubit rămâne sănătos și fericit, este important să fii informat despre diversele afecțiuni cu care se poate confrunta. O boală cu adevărat gravă, care îi poate pune viața în pericol, este dirofilarioza, o infecție cu paraziți cunoscuți și drept ,,viermii inimii”. Pentru a-i oferi cea mai bună protecție câinelui tău, ar trebui să știi ce determină apariția acestei afecțiuni, cum se manifestă, cum o poți trata și, cel mai important, cum o poți preveni.
Ce este dirofilarioza?
Dirofilarioza este o afecțiune parazitară care afectează cu precădere câinii, însă poate fi prezentă și la alte specii de animale, inclusiv pisici. Infecția este provocată de un vierme rotund numit Dirofilaria immitis, de unde este derivat și numele afecțiunii. Aceștia poartă numele de ,,viermii inimii” deoarece parazitează regiunea cardiacă și vasele de sânge din zona inimii și a plămânilor, provocând simptome de această natură. Dacă afecțiunea nu este depistată la timp și evoluează, ea poate fi extrem de periculoasă și poate chiar să devină fatală.
Cauzele dirofilariozei
Viermii inimii sunt transmiși prin înțepăturile acelor țânțari care sunt purtători ale unor larve inactive ale paraziților. Dacă un câine este înțepat de o astfel de specie de țânțar, larvele încep să migreze către inimă și vasele de sânge. În aproximativ 6 luni, acestea continuă să se dezvolte până ajung la stadiul de viermi adulți, moment în care pot începe să provoace simptome specifice.
Câinii care trăiesc în zone cu populații mari de țânțari și cu o climă propice pentru dezvoltarea lor, precum și cei care petrec mult timp în aer liber, sunt mai expuși riscului de a contracta dirofilarioza. În România, în ultimii ani, numărul cazurilor înregistrate în rândul câinilor a crescut semnificativ, în special în zonele umede și cu temperaturi ridicate, cum ar fi Delta Dunării sau litoralul Mării Negre.
Simptomele dirofilariozei
Deoarece viermii parazitează regiunea inimii și a plămânilor, simptomele dirofilariozei vor fi de natură cardiacă și respiratorie. Însă, severitatea acestora variază foarte mult și în funcție de stadiul bolii. De exemplu, simptomele pot fi împărțite în mai multe clase, după evoluția paraziților. Pentru început, deși există o infecție, este posibil să nu existe simptome vizibile, caz în care boala poate fi mai greu de depistat.
În cea de-a doua etapă, pot apărea câteva simptome de ordin respirator, precum tuse ușoară, uscată, dificultăți de respirație și o rezistență mai scăzută la efort. Pe măsură ce afecțiunea evoluează, starea câinelui începe să se degradeze. Acesta poate începe să piardă în greutate, blana sa devine mai subțire, iar respirația devine și mai greoaie. Este important ca stăpânii să acționeze din timp, pentru a evita trecerea afecțiunii în ultimul stadiu, care este adesea fatal.
În această ultimă etapă, insuficiența cardiacă avansează și pot apărea simptome precum palpitații, respirație accelerată, stări pronunțate de oboseală, paloarea mucoaselor, dar și afectarea funcțiilor altor organe. Numărul paraziților este deja foarte mare, iar viața câinelui se află în mare pericol. Deși în primă fază simptomele se depistează mai greu, boala avansează rapid și este necesară intervenția imediată.
Cum se poate diagnostica afecțiunea?
Odată cu apariția simptomelor, medicul trebuie să realizeze o serie de investigații mai amănunțite pentru a putea confirma diagnosticul de dirofilarioză. Pentru început, va realiza un test rapid antigen, cu ajutorul unei probe de sânge, pentru a verifica prezența paraziților. Dacă testul este pozitiv, atunci se vor realiza mai multe analize de laborator. Apoi, vor fi necesare și câteva teste imagistice. Ecografia poate, de asemenea, să confirme prezența viermilor la nivelul inimii, iar radiografia este necesară pentru a evalua modificările provocate de aceștia la nivelul țesuturilor și a vaselor de sânge din preajma inimii și a plămânilor.
Tratamentul dirofilariozei
Deși afecțiunea este una serioasă, șansele de recuperare sunt mari dacă se administrează imediat un tratament. Totuși, contează și stadiul bolii. Dacă aceasta a avansat rapid, numărul de paraziți este unul mare, iar tratamentul începe mai târziu, prognosticul nu va fi unul foarte optimist. De aceea este extrem de important ca stăpânii să vină imediat cu câinele la veterinar în momentul în care observă orice mici modificări în starea animalului.
Tratamentul de bază constă în administrarea unor medicamente antiparazitare, care să ajute la eliminarea viermilor inimi. În funcție de stadiul în care se află boala, tratamentul poate fi personalizat. În afară de aceste medicamente destinate pentru uciderea paraziților, se pot administra și alte soluții menite să le slăbească rezistența acestora și să crească eficacitatea medicației administrate. Dacă manifestările sunt severe, tratamentul poate adresa și calmarea simptomelor.
De-a lungul tratamentului, odihna este absolut vitală. Pentru ca modificările respiratorii și cardiace să nu se accelereze și câinele să aibă timp să se refacă, acesta va avea nevoie de repaus, să evite cât mai mult contactul cu alte animale, dar și de hidratare din plin. Din fericire, infecția nu se transmite de la un animal la altul, dar câinele va avea nevoie de timp departe de alți patrupezi pentru a se putea reface.
Măsuri de prevenire
Infecția cu viermii inimii la câini este chiar ușor de prevenit, iar stăpânii ar trebui să acorde o importanță deosebită acestui aspect, pentru a nu fi necesar un tratament sau viața animalului lor de companie să fie pusă în pericol. Periodic, este necesară administrarea unor soluții antiparazitare cu rol preventiv. Acest lucru ar trebui realizat lunar și, înaintea începerii acestei cure, va fi necesară o testare pentru a depista eventualii paraziți deja existenți.
Soluțiile de acest gen pot fi incluse în regimul de deparazitare periodic, deoarece unele comprimate pot fi eficiente și în cazul altor paraziți interni. Este foarte important ca, indiferent de soluția abordată, să discuți mai întâi cu un veterinar și să respecți întocmai recomandările acestuia cu privire la dozaj și intervalul de administrare.
Chiar dacă respecți schema de deparazitare internă și externă, ar trebui să realizezi ocazional o testare pentru dirofilarioză. Astfel, poți depista din timp o eventuală infecție și poți acționa imediat, pentru a preveni avansarea bolii și apariția simptomelor grave. Vino cu cățelul tău în mod periodic la The Vets pentru a te asigura că starea sa de sănătate este perfectă.
Dirofilarioza este o afecțiune gravă și potențial letală pentru câini. Prevenirea este întotdeauna mai bună decât tratarea, așa că asigură-te că iei toate măsurile pentru ca animăluțul tău să ducă o viață cât mai lungă și fericită.