Urolitiaza la motani: cauze, factori de risc și prevenție

Urolitiaza reprezintă o afecțiune frecvent întâlnită la motani, caracterizată prin formarea de pietre în tractul urinar. Această patologie poate afecta grav sănătatea animalului, iar în cazurile severe, poate conduce la obstrucții urinare sau infecții urinare cronice. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor grave, care pot pune viața motanului în pericol. În acest context, vom analiza cauzele, factorii de risc și metodele de prevenire a urolitiazei la motani, cu scopul de a oferi o imagine completă și bine documentată asupra acestei afecțiuni.

Ce este urolitiaza?

Urolitiaza se referă la formarea pietrelor, sau a calculilor, în tractul urinar, care poate include rinichii, ureterele, vezica urinară și uretra. Pietrele urinare pot varia în dimensiune și compoziție, iar localizarea lor determină severitatea simptomatologiei și riscul de complicații.

În cazul motanilor, pietrele urinare se pot forma din diverse substanțe, precum oxalați de calciu, fosfați de magneziu și amoniu (struvit), sau urat de sodiu. Pietrele de struvit, de exemplu, sunt frecvent întâlnite în infecțiile urinare, în timp ce pietrele de oxalat de calciu sunt adesea asociate cu dezechilibrele metabolice. Formarea acestor pietre este adesea un proces complex, care implică interacțiuni între factori genetici, dieta, starea generală de sănătate a motanului și mediul în care trăiește animalul de companie [1].

Cauzele urolitiazei la motani

Urolitiaza la motani poate avea multiple cauze, care variază de la factori genetici la influențe externe, cum ar fi dieta și mediul. Unul dintre principalii factori este concentrația crescută a unor substanțe în urină, cum ar fi calciul, fosforul și magneziul, care pot forma cristale ce, în timp, se aglutinează și generează pietre. Această concentrație anormală este frecvent asociată cu disfuncții ale rinichilor sau ale sistemului metabolic.

Un alt factor semnificativ este urina concentrată, care poate apărea din cauza unei hidratări insuficiente. Motanii care nu consumă suficiente lichide pot avea o urină mai concentrată, ceea ce favorizează formarea cristalelor. Dieta joacă, de asemenea, un rol important. Hrana bogată în proteine animale sau în calciu poate contribui la formarea pietrelor urinare, mai ales în cazul motanilor care au un metabolism predispus la astfel de probleme.

Predispoziția genetică reprezintă un alt factor major în formarea urolitiazei. Anumite rase de motani, precum persanii, siamezii sau Maine Coon, sunt mai predispuse la apariția acestei afecțiuni, datorită unor particularități ale metabolismului lor. De asemenea, vârsta și sexul influențează riscul de urolitiază. Motanii vârstnici sau cei castrați au o probabilitate mai mare de a dezvolta pietre urinare din cauza schimbărilor metabolice și hormonale asociate cu vârsta sau castrarea [2].

De ce este urolitiaza diagnosticată mai frecvent la motani?

Urolitiaza este diagnosticată frecvent la motani, dar mai rar la pisici. Aceasta diferență în prevalență poate fi explicată printr-o serie de factori biologici, fiziologici și comportamentali:

Anatomia sistemului urinar la motani vs. pisici

Unul dintre cele mai importante motive pentru care urolitiaza este mai frecventă la motani decât la pisici este legat de anatomia tractului urinar. Motanii au uretra mai îngustă și mai lungă decât pisicile. Aceasta înseamnă că, atunci când se formează pietre sau cristale în tractul urinar, acestea pot provoca mult mai ușor obstrucția uretrei. Obstrucțiile urinare sunt o complicație frecventă și gravă a urolitiazei la motani, iar pietrele care se formează pot fi mai greu de eliminat din cauza constricției uretrei, care apare din cauza iritației sau a leziunilor cauzate de eliminarea anterioară a cristalelor urinare.

În cazul pisicilor, uretra este mult mai largă și mai scurtă, ceea ce face ca pietrele sau cristalele să fie eliminate mai ușor prin urinare, reducând astfel riscul de obstrucție completă a tractului urinar. Astfel, deși pisicile femele pot dezvolta pietre urinare, acestea au o probabilitate mai mică de a dezvolta obstrucții severe, ceea ce face ca urolitiaza să fie diagnosticată mai frecvent la motani [3].

Castrarea și efectele hormonale

Castrarea motanilor este un alt factor semnificativ care contribuie la prevalența mai mare a urolitiazei în rândul acestora. După castrare, motanii suferă modificări hormonale care pot influența metabolismul și activitatea sistemului urinar. De exemplu, nivelurile scăzute de testosteron pot influența distribuția grăsimii corpului și pot favoriza dezvoltarea unor probleme metabolice, cum ar fi obezitatea și tulburările legate de echilibrul mineral în organism. Aceste modificări pot contribui la formarea pietrelor urinare.

Castrarea motanilor poate, de asemenea, să reducă activitatea fizică a acestora, ceea ce poate duce la o hidratare insuficientă și o urinare mai puțin frecventă. Hidratarea insuficientă este un factor major în dezvoltarea urolitiazei, deoarece poate duce la concentrarea urinei, favorizând formarea cristalelor și pietrelor în urină. Femelele nu sunt afectate în aceeași măsură de aceste modificări hormonale după castrare și, în general, au un risc mai mic de a dezvolta urolitiază [4].

Factori de risc

Factorii de risc care contribuie la dezvoltarea urolitiazei sunt diverși și pot include atât factori interbi care țin de pacient, cât și factori externi. Unul dintre cei mai importanți factori este dieta. O hrană dezechilibrată, prea bogată în proteine sau minerale, poate duce la acumularea de substanțe care formează pietrele. De asemenea, motanii care sunt hrăniți exclusiv cu hrană uscată pot fi mai predispuși la urolitiază, deoarece alimentația uscată poate duce la o hidratare insuficientă. Hidratarea este crucială în prevenirea formării pietrelor urinare, iar motanii care nu consumă suficientă apă vor prezenta un risc crescut de a dezvolta cristale urinare.

Stresul și condițiile de mediu pot juca, de asemenea, un rol semnificativ. Motanii care trăiesc în medii stresante sau care sunt expuși la schimbări frecvente de mediu pot suferi de dezechilibre hormonale care influențează echilibrul mineral în organism, favorizând formarea pietrelor. De asemenea, lipsa unei igiene corespunzătoare sau accesul insuficient la apă proaspătă pot contribui la apariția urolitiazei.

Alți factori de risc includ prezența unor infecții urinare cronice, care pot favoriza dezvoltarea pietrelor de struvit. Aceste infecții creează un mediu propice formării cristalelor de fosfați, care ulterior se transformă în pietre. Obezitatea reprezintă un alt factor important, deoarece motanii supraponderali au un risc mai mare de a dezvolta diverse afecțiuni, inclusiv urolitiaza, din cauza dezechilibrelor metabolice asociate cu greutatea excesivă [5].

Simptomele urolitiazei la motani

Simptomele urolitiazei pot varia în funcție de localizarea pietrelor și severitatea afecțiunii. Cele mai comune simptome includ dificultăți la urinare, urinare frecventă sau dureroasă și apariția de sânge în urină (hematurie). Motanii pot manifesta durere în timpul urinării, fie că aceasta este acută sau cronică, iar în unele cazuri pot prezenta semne de neliniște sau disconfort, cum ar fi linsul excesiv al zonei genitale.

De asemenea, motanii care suferă de urolitiază pot prezenta scăderea apetitului, letargie sau comportament modificat, semne care indică disconfort general. În cazuri mai grave, când pietrele provoacă obstrucție completă a tractului urinar, pot apărea simptome care indică o urgență medicală, cum ar fi retenția urinară acută, colici sau chiar insuficiență renală. Este esențial ca proprietarii să observe cu atenție orice schimbare în comportamentul motanului și să solicite ajutor veterinar cât mai curând posibil [6].

Diagnosticarea urolitiazei

Diagnosticarea urolitiazei la motani se face printr-o combinație de evaluări clinice, teste de laborator și imagistică. Medicul veterinar va examina istoricul medical al motanului și va analiza simptomele prezentate. Testele de urină sunt esențiale pentru identificarea prezenței cristalelor, a sângelui sau a semnelor de infecție. În plus, imagistica prin ecografie sau radiografie poate fi utilizată pentru a vizualiza pietrele și a determina locația și dimensiunea acestora. Ecografia este deosebit de utilă pentru identificarea pietrelor care nu sunt vizibile pe radiografii, cum ar fi cele de struvit sau urat de sodiu.

În unele cazuri, poate fi necesar să se efectueze analize suplimentare pentru a determina tipul exact de piatră și pentru a ajusta tratamentul în funcție de compoziția acestora. Diagnosticarea timpurie și corectă este crucială pentru prevenirea complicațiilor grave, cum ar fi obstrucțiile urinare complete sau insuficiența renală [3].

Tratamentul urolitiazei la motani

Tratamentul urolitiazei depinde de tipul, dimensiunea și localizarea pietrelor, precum și de severitatea simptomelor. În cazurile ușoare, pietrele pot fi tratate cu medicamente care ajută la dizolvarea acestora sau la reducerea inflamației. Medicamentele pot include analgezice pentru controlul durerii, antibiotice pentru tratarea infecțiilor secundare și medicamente care ajută la alcalinizarea urinei sau la reducerea concentrației de substanțe cristalizate.

În cazurile severe, unde pietrele nu pot fi eliminate prin metode conservatoare, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Proceduri precum cistotomia (îndepărtarea pietrelor din vezica urinară) sau ureterostomia (eliminarea pietrelor din uretere) pot fi folosite pentru a preveni obstrucțiile urinare și pentru a restabili fluxul urinar normal.

Uretrostomia este o intervenție chirurgicală care presupune scurtarea uretrei și mutarea deschiderii acesteia in zona abdominală, pentru a ușura eliminarea calculilor urinari formați. Această soluție este una utilă în cazul urolitiazei refractare la tratament.

Odată rezolvat episodul acut, medicul veterinar va face recomandări personalizate de dietă și îngrijire, pentru a evita recidivele. Mâncarea specială pentru prevenirea calculilor este disponibilă în formă umedă sau uscată și contribuie la evitarea episoadelor ulterioare de boală [4].

Prevenția urolitiazei

Prevenirea urolitiazei la motani implică o combinație de măsuri care vizează dieta, hidratarea și monitorizarea constantă a sănătății urinare. În primul rând, este esențială o alimentație echilibrată, care să evite excesul de proteine sau minerale care favorizează formarea pietrelor. Hrană umedă, în loc de hrană uscată, este recomandată pentru a asigura o hidratare adecvată, contribuind astfel la diluarea urinei și prevenirea cristalizării substanțelor minerale.

De asemenea, este important ca motanul să aibă acces constant la apă proaspătă și să fie stimulat să bea frecvent. Supravegherea greutății este, de asemenea, un factor esențial în prevenirea urolitiazei. Obezitatea crește riscul de dezvoltare a pietrelor urinare și a altor afecțiuni metabolice.

În plus, vizitele periodice la veterinar sunt cruciale pentru a monitoriza sănătatea tractului urinar și pentru a depista eventualele probleme într-un stadiu incipient. Examinările de rutină, inclusiv teste de urină și ecografii, sunt importante pentru prevenirea formării pietrelor și pentru asigurarea unei sănătăți optime a motanului [2].

Urolitiaza este o afecțiune serioasă, dar prevenibilă, care poate afecta motanii de orice vârstă sau rasă. Prin adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire, cum ar fi o dietă corectă, hidratarea suficientă și monitorizarea atentă a sănătății urinare, proprietarii de motani pot reduce semnificativ riscul apariției acestei afecțiuni. Diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru a evita complicațiile și pentru a asigura o viață sănătoasă și activă motanului.

Surse: