O vizită la veterinar poate fi un motiv de stres pentru blănosul tău.
La The Vets – Calea 13 Septembrie 137, facem eforturi constante pentru a minimiza stresul animăluțului și a-i face șederea cât mai plăcută.
Am optimizat traseul pacienților noștri blănoși prin modul în care am organizat clinica și cabinetele, dar și timpul de așteptare prin programări online.
• Obisnuiește-ți animăluțul să socializeze astfel încât să nu asocieze vizita la veterinar cu o experiență stresantă
• Încearcă să adaptezi vizita rutinei lui – de exemplu, în cazul câinilor, adu-l când e ora de plimbare și, dacă se poate, pe jos, să se plimbe și să se joace pe drum.
• Ajută-l să se relaxeze înainte de vizită. Recompensează-l și încurajează-l, pentru ca să simtă că face bine.
• În cazul pisicii, știi bine că nu prea are ea chef de plimbare – rezervă-ți timp să o bagi în cușca de transport, nu o brusca și las-o să se apropie singură. Eventual, pune un treaat în cutie sau o jucărie, mângâi-o și ține-o în brațe.
• Ia cu tine jucării și recompense, astfel încât animăluțul să simtă mirosuri și gusturi familiare.
• Sună-ne înainte de vizită pentru a-ți spune dacă e nevoie să aduci o probă de urină sau de fecale, pentru analize. De asemenea, îți putem spune că animăluțul trebuie să vină nemâncat, dacă e nevoie înainte de o intervenție chirurgicală sau de anumite analize.
• Pregătește-te să îi spui medicului tot ce ai observat – eventual notează-ți înainte, pentru a nu omite nimic și a scurta vizita la veterinar. În plus, dacă ești la prima vizită la cabinetul nostru, adu cu tine tot ce ai legat de sănătatea animăluțului – analize mai vechi, foi de diagnostic, vaccinări etc.
• Fă-ți o listă cu toate întrebările pe care vrei să le pui medicului.
Joacă-te cu el cât așteptați, pune-l să răspundă la comenzi și, dacă e cazul, evită contactul cu alte animăluțe în sala de așteptare, mai ales dacă nu se înțeleg.
Controlează-ți propria anxietate – animalele o simt imediat!
• Când ajungeți înapoi acasă, recompensează-l și lasă-l să se relaxeze în spațiul familiar.