Clinica Vietatis

Am integrat în rețeaua The Vets o nouă clinică: Vietatis, deja cunoscută în zona serviciilor medicale veterinare. Am fost impresionați de calitatea actului medical, de implicarea medicilor de acolo și de condițiile foarte bune. Dimensiunile mari ale clinicii sporesc confortul animalului și al stăpânului și, în plus, asigură faptul că nu lipsește nimic pentru cel mai bun tratament posibil.

La The Vets Vietatis oferim servicii de medicină preventivă, intervenții chirurgicale, terapie intensivă, ecografie, analize de laborator, la specialități mai puțin întâlnite în cabinetele veterinare obișnuite, cum ar fi cardiologia, stomatologia sau medicina de urgență. Și aici găsiți servicii de cosmetică pentru ca animăluțul să se simtă bine în blănița lui, dar și farmacie veterinară pentru a avea toate medicamentele pentru tratamentul recomandat.

“Cu o istorie lungă în spate în medicina veterinară, cu o clinică performantă și clienți fideli, ne bucurăm să ne alăturăm rețelei The Vets, unde găsim aceeași deschidere, profesionalism și viziune care ne-au ghidat de la început în drumul nostru. La The Vets Vietatis, ne mândrim cu servicii medicale performante, cu excelență în imagistică, chirurgie de top și cu spitalizare la cele mai înalte standarde. Ca parte a unei rețele, le putem oferi clienților noștri servicii integrate, expertiză medicală complexă, multidisciplinară, acces la chiar și mai multe facilități.” – Vasile Botocică, Director Medical The Vets Vietatis.

Contact

Adresa: Strada Agricultori 128 Bis, Sector 3, București
Telefon: 0314022300 /0755898888
Email: help@vietatis.ro
Program de functionare:
Luni – Vineri: 09:00 – 22:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00
Harta: